miercuri, 14 aprilie 2010

''Clubul"

Deja cred ca sunteti obisnuiti cu asa consacrata propozitie: "Frate azi ma duc in club!". Nu am nimic cu acestea, sau mai degraba cu unele dintre ele, insa aici ma refer la cluburile din Regie, in special, dar si cele ce seamana lor. Nu numai ca nu imi place muzica ce se baga acolo, dar tipologiile intalnite sunt extraordinare, ceva tipic pentru romani.
Intr-o seara de iarna, dupa ce impreuna cu 3 prieteni am plecat de acasa, la pretentia acestora de a merge in club, involuntar am ajuns intr-un club zis smecher din Regie. Dupa ce am intrat si am salutat ceva prieteni de la facultate, m-am asezat cu un prieten la bar, ne-am luat ceva, si involuntar am inceput sa studiem lumea. Zic involuntar pentru ca nu poti trece cu vederea ce se intampla in jurul tau, mai ales in asemenea cercuri.

Prima si cea mai tare era fata cu ochelari de soare ce dansa in fata unei oglinzi. Nu prea ai ce alte comentarii sa faci unei asemenea persoane, mai ales ca multi fac misto de oamenii cu ochelari de soare in club, dar cum sa mai stai si in fata oglinzii admirandu-ti propriul dans obidit, care nu impresioneaza decat pe omul de la sat (initial am vrut sa scriu un nume de la tara si un exemplu de sat, dar mi-am dat seama ca nu ar fi bine sa fac misto nici de una nici de alta).

Acum imaginati-va un baiat pe la 18 ani, cam pricajit asa, stand de o parte, nici macar nu dansa si nefiind bagat de nimeni in seama. Acum vreau sa va ganditi ce ar fi putut sa scrie pe tricoul lui inainte de a citi continuarea. Daca imagnatia nu v-a mers prea departe va spun eu: avea un tricou negru cu textul "Help me! Everyone want me." Am ramas efectiv blocat, iar in secunda doi m-am uitat la prietenul meu cu gandul sa ii zic, dar a zis sa stau linistit ca si el observase.

As putea continua cu o groaza de exemple, de la fetele cu kilograme de botox in buze, la baietii ce au o pereche de haine si se cred zeii clubului, la colegi din facultate ce ies o data la 6 luni si se cred in statiune, insa probabil v-as plictisi, pentru ca subiectul este mult prea abordat.

Scriu acest articol cu riscul de a primi numai urari de bine de la cei ce se simt cu musca pe caciula. Daca stiti ca sunteti in aceasta categorie, nu zic sa va schimbati, insa aveti grija cum va purtati, sa nu patiti ce tocmai, cu parere de rau, cititi in momentul de fata. Va salut cu cel mai al dracu respect.

3 comentarii:

Adriana0 spunea...

da, asa e, nu prea ai cum sa nu observi ce creaturi se sparg in figuri in jurul tau, involuntar isi face loc si critica. fata cu ochelarii in mod sigur era sparta in halul in care nu mai stia cum o cheama, cat despre individul in tricou cu mesaj, ma rog, cred ca se gandea sa o agate pe tipa cu ochelari:)) nu stiu ce sa zic despre tipele cu botox, nu prea le vad eu umbland prin regie daca au bani de botox, dar..mai stii. in fine,eu iti urez numai bine(no irony):P

eu spunea...

"Help me! Everyone want me." sigur asta scria pe tricoul lui? ca cineva oricum iese sifonat din treaba asta...

Cristi spunea...

ba morsa inca nu se stie daca pe tricoul omului chiar scria asta sau engleza ta de balta loveste din nou!?
te pup...